Sunday, May 17, 2015

Discutii publice nevalabile. A treia oara.

Azi la 14.00 ne-am adunat, vreo 20-30 de cetățeni, jurnaliști și activiști în Sala de Ședințe a Preturii Buiucani unde urma să aibă loc o rundă repetată de discuții publice în conformitate cu Dispoziția nr. 225-d din 10 aprilie 2015 a primarului general.
Am așteptat pînă la 14.10 după care am încercat să facem un fel de apel al celor prezenți, ca să vedem dacă sunt reprezentate toate părțile. Majoritatea covîrșitoare a participanților au fost din partea unor grupuri de activiști și organizații. Au mai fost prezenți și reprezentanți ai Preturii Buiucani (strict pentru organizarea bunei desfășurări a discuțiilor), candidatul la funcția de primar general Mihail Cîrlig (invitații au fost trimise tuturor candidaților la funcția de primar), consilierul municipal Veaceslav Bulat și un reprezentant al Direcției Arhitectură și Urbanism a primăriei.
Nu a venit nici un reprezentant al investitorului și nici vreun arhitect de la ISP ”Industrialproiect”, întreprinderea care a elaborat proiectul.
Adică, autorii proiectului nu au venit să-l prezinte publicului.
În aceste condiții am considerat de cuviință să ne retragem din așa-zisele ”discuții publice” și să considerăm că ele nu au avut loc.
În timpul apropiat vom scrie o notă informativă pe adresa primăriei în care vom aduce la cunoștință autorităților că această rundă de discuții publice nu poate fi considerată ”valabilă” (că ar fi avut loc).
Vom solicita în mod repetat organizarea unor discuții publice corecte, cu respectarea procedurii indicată în lege.

Înregistrarea  video a evenimentului se găsește aici:


Friday, May 8, 2015

procesul Finpar vs Consiliul Municipal amanat inca o data

procesul Finpar vs Consiliul Municipal pentru Cafeneaua Guguta a mai fost amanat o data - pentru 18 iunie, ora 9.30.

Opriți distrugerea Grădinii publice „Ștefan cel Mare”! Declarație a Centrului PEN din Republica Moldova

Centrul PEN din Republica Moldova – filială a Asociației Mondiale a Scriitorilor cu sediul la Londra – urmărește cu îngrijorare scandalul provocat de intenția companiei private „Finpar Invest” de a construi un complex hotelier de 5 stele cu cel puțin 13 etaje în locul fostei cafenele „Guguță” din Grădina publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău. După ce a intrat, prin mai multe operațiuni obscure, în proprietatea acestui teren, firma „Finpar Invest” refuză să țină cont de orice normă legală, sfidează doleanțele cetățenilor, urmărindu-și în exclusivitate propriile interese de afaceri. Construcția unui asemenea hotel va desfigura iremediabil Grădina Publică „Ștefan cel Mare” – un loc cu profunde semnificații istorice pentru Mișcarea de Eliberare Națională și Democratică din anii 1987-1991 și pentru cultura din Republica Moldova, deoarece găzduiește Aleea Clasicilor Români și alte monumente istorice, fiind și o zonă de agrement îndrăgită de locuitorii și oaspeții Chișinăului. 

Din punct de vedere ecologic construirea hotelului va fi o adevărată catastrofă: aglomerarea care se va crea va produce o mare poluare fonică și un aer irespirabil din cauza gazelor de eșapament, va provoca defrișarea arborilor, va perturba atmosfera unică a Grădinii – locul de desfășurare a unor tradiționale manifestații culturale, a unor concerte, expoziții sub cerul liber, festivaluri ale artelor și tradițiilor folclorice.

Cerem Consiliului Municipal Chișinău, care se află în contencios juridic cu firma „Finpar Invest”, să depună toate eforturile pentru a nu permite construcția hotelului și a returna acest teren în proprietatea municipalității. 

Cerem Ministerului Culturii, Ministerului Mediului, Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor și altor instituții de stat cu atribuții în acest domeniu din Republica Moldova să-și formuleze punctul de vedere în legătură cu intenția „Finpar Invest” de a construi un hotel în Grădina publică „Ștefan cel Mare”. 

Facem apel la asociațiile de creație: Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Arhitecților, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Teatrală ș.a. să se alăture eforturilor societății civile și ONG-urilor de mediu pentru a nu permite devastarea Grădinii Publice „Ștefan cel Mare”. 

Invităm candidații la primăria Chișinău, angajați în cursa pentru alegerile locale din 14 iunie a.c., să-și prezinte viziunea asupra acestei probleme.

Dezbaterile publice din data de 17 mai 2015, organizate de primăria mun. Chișinău ar trebui să fie o bună ocazie pentru toți cei interesați să schimbe opinii și argumente, care să conducă la identificarea celei mai potrivite soluții, în conformitate cu interesul public, salvând integritatea acestui parc celebru din centrul istoric al capitalei. Nu vrem ca aceste dezbateri să fie o simplă formalitate, o altă întâlnire ratată, de felul „consultărilor publice” din 27 februarie a.c.

Ca asociație a scriitorilor, Centrul PEN din Republica Moldova consideră că pe locul fostei cafenele „Guguță” din Grădina publică „Ștefan cel Mare” ar trebui să se edifice o instituție de cultură, de exemplu, o librărie modernă, multifuncțională, așa cum există în țările Europei civilizate, care să fie un important punct de atracție al orașului nostru și un spațiu select pentru evenimente artistice de prestigiu. 

Vitalie Ciobanu,
Președinte Centrul PEN din Republica Moldova 
8 mai 2015, Chișinău

Wednesday, May 6, 2015

Decizia nr. 6/28 din 27 iunie 2013 ”Cu privire la precizarea hotarelor Grădinii Publice ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și ale Scuarului Catedralei”

Ieri la proces am mai aflat despre un document important - Decizia Consiliului Municipal nr. 6/28 Cu privire la precizarea hotarelor Gradinii Publice "Stefan cel Mare si Sfant" si ale Scuarului Catedralei.
Prin aceasta decizie se stabileste ca terenul de sub Guguta (precum si alte terenuri din Gradina Publica) intra in domeniul public.
Multumesc Directiei Juridice a primariei pentru cooperare - am mers la primarie dupa proces si am obtinut in 5 min o copie pe hartie a acestei Decizii a CM care fost mentionata in timpul procesului.

Media Update (7 mai)

1. Jurnal TV a fost la procesul din 6 mai și a făcut un scurt material:


Compania lui Plahotniuc, Finpar Invest, vrea să pună mâna pe terenul cafenelei Guguţă cu ajutorul judecătorilor

Compania Finpar Invest, despre care presa a scris că aparţine oligarhului Vladimir Plahotniuc, vrea să acapareze terenul de sub cafeneaua Guguţă prin intermediul judecătorilor. Aici, chiar în grădina publică Ştefan cel Mare, prim-vicepreşedintele PD planifică să-şi construiască un complex hotelier de cinci stele şi cu 13 etaje.

Finpar Invest a acţionat în judecată Consiliul Municipal Chişinău şi cere anularea sintagmei „fără drept de privatizare”, stipulată într-o decizie a autorităţilor municipale din decembrie 2014.

Prima şedinţă de judecată, planificată pentru astăzi, a fost amânată la solicitarea avocatului companiei. Cauza se află pe masa judecătorului Nicolae Corcea.

Cafeneaua Guguţă are o suprafaţă de o mie două sute de metri pătraţi şi un teren aferent de aproape jumătate de hectar. Întreprinderea de alimentaţie publică a aparţinut în proporţie de 82% Consiliului Municipal Chişinău.

În urma unei succesiuni de tranzacţii dubioase, cafeneaua a intrat în posesia firmei "Finpar Invest", administrată anterior de către Ghenadie Sajin, cel despre care presa a scris că gestionează afacerile prim-vicepreşedintelui Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Recent, Sajin s-a ales cu fotoliul de şef al Inspecţiei de stat în construcţii.

Consiliul Municipal Chişinău a încercat să-şi reîntoarcă proprietatea şi a cerut instanţei de judecată anularea contractelor de vânzare-cumpărare, însă Curtea Supremă de Justiţie i-a dat câştig de cauză agentului economic.

Acesta nu este unicul bun public acaparat de firma Finpar Invest, prin intermediul judecătorilor.

În luna octombrie 2012, CSJ a lăsat în proprietatea aceluiaşi agent economic două insule în parcul La Izvor din capitală cu o suprafaţă totală de 1,5 ha, pe motiv că acestea ar fi terenuri adiacente unui restaurant care aparţine firmei. Atunci primarul Dorin Chirtoacă declara că nu va ceda insulele şi că va cere rejudecarea cauzei, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

2.  Dumitru Pelin de la Deschide.md a făcut un articol:
Plahotniuc insistă. Vrea mort-copt pământul lui „Guguță”
Compania de construcții „Finpar Invest”, asociată cu numele vicepreședintelui PD, Vlad Plahotniuc, ar vrea să privatizeze terenul pe care se află cafeneaua Guguță din Chișinău și să ridice hotelul pe care a obținut dreptul să construiască acolo la înălțimea preconizată inițial - 13 etaje. Iar asta, în pofida unei decizii a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), pe care l-a acționat în instanță, cu cererea să elimine din această hotărâre sintagmele „fără drept de privatizare” şi „cu regimul actual de înălțime”.
Prima ședință de judecată din acest proces, care s-a desfășurat astăzi, a fost amânată, la cererea avocatului companiei „Finpar Invest”, a comunicat pentru Deschide.MD activistul organizației „Orașul meu cel drag”, Vitali Voznoi.
„Ședința de judecată a fost amânată până la data de 8 mai, deoarece avocatul companiei nu a luat cunoștință cu dosarul dat”, a precizat Voznoi.
Conform deciziei CMC, „Finpar Invest”, care a primit în arendă pentru 25 de ani, fără drept de privatizare, terenul de 0,2 hectare pe care este amplasată cafeneaua Guguță, poate construi un obiect nou, cu respectarea a normelor actuale de înălțime în centrul orașului. În aceste condiții, hotelul, a cărui înălțime urma s-o depășească pe cea a Parlamentului, aflat în imediata apropiere, nu va putea avea mai mult de două etaje.
„Finpar Invest” a intrat în proprietatea cafenelei Guguță în noiembrie 2013, după ce a câștigat un proces de judecată împotriva Primăriei Chișinău. Administrator al acestei companii figura anterior Vera Morozan, sora deputatului și omului de afaceri Vlad Plahotniuc.
Actualul administrator al companiei, Ghenadie Sajin, proprietar al mai multor clădiri și terenuri din Chișinău, a fost desemnat recent de o comisie a Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale în calitate de șef al Inspecției de Stat în Construcții. Sajin este, de asemenea, considerat unul dintre oamenii de încredere a lui Plahotniuc, fiind cumnat cu fostul procuror general, Valeriu Zubco, împreună cu care a participat la vânătoarea de tristă pomină din Pădurea Domnească, în decembrie 2012, notează într-o investigație publicată recent Anticorupție.MD.
Cafeneaua Guguță, în care CMC deținea în noiembrie 2007 o participație de circa 83%, reprezintă un imobil de 1.231 m2 şi un teren aferent de 0,4 hectare și a ajuns în proprietatea „Finpar-Invest” în urma unei succesiuni de tranzacții cel puțin suspecte.
Astfel, în vara anului 2007, în cadrul a două tranzacții realizate fără acordul proprietarului majoritar, adică a CMC, administrația întreprinderii a vândut încăperile și terenul unui acționar, Lilia Munteanu, contra sumei de 5,28 milioane de lei (circa 300.000 de euro). În acel moment, Lilia Munteanu deținea 13,8% din activele întreprinderii. Peste câteva zile, ea a revândut imobilul şi terenul, înregistrat pe strada Maria Cebotari nr.20, cu numai 2,56 milioane de lei, firmei „Lemion-Cons Grup” SRL. La numai o lună după asta, această firmă a pus în gaj „achiziţia” la o bancă, pentru 1,15 milioane de euro (!), deşi a plătit de opt ori mai puțin.
În martie 2009, proprietar a devenit firma „Briat & Co” SRL, care, surpriză(!), în 2009, a fost al treilea cel mai mare investitor în Republica Moldova, la categoria majorări de capital. În 2010, „Briat & Co" a fuzionat prin absorbție cu „Finpar Inves”, care astfel a devenit noul proprietar.
Compania „Finpar Invest” are în proprietate și terenul pe care este amplasat hotelul Nobil din centrul Chișinăului. „Hotelul Nobil este una dintre investiţiile cu care mă mândresc”, spunea Vlad Plahotniuc în 2010, într-un interviu pentru ziarul Timpul.

Sedinta de judecata amanata pentru 8 mai, ora 15.00, la Judecatoria sectorului Centru

Ședința de judecata in procesul Consiliul Municipal vs Finpar Invest a fost amanata pentru maine, vineri, 8 mai, ora 15.00, in acelasi loc: Judecatoria sec. Centru, str. Bulgara, 43, bir.55.
Reprezentantul Finpar a cerut inca 2 zile pentru a face cunostinta cu materialele din dosar. 

Monday, May 4, 2015

Ședință de Judecată Finpar Invest SRL vs Consiliul Municipal Chisinau (6 mai, 11.30)

Pe 6 mai, la Judecatoria Centru (str. Bulgara, 43), în biroul 55, Judecătorul Nicolae Corcea va examina chemarea în judecată depusă de ÎCS ’Finpar Invest” SRL împotriva Consiliul mun.Chişinău, privind anularea sintagmelor "fără drept de privatizare” şi ”cu regimul actual de înălţime” din pct.1 a Deciziei Consiliului mun.Chişinău nr.11/35 din 23 decembrie 2014 (terenul cafenelei Guguță).
Altfel spus, Finpar vrea să obțină prin decizie a instanței dreptul de a privatiza terenul pe care se afla Cafeneaua Guguță și permisiunea de a nu respecta regimul actual de înălțime (adică de a construi oricît de înalt dorește).
Pentru că ședința e publică, propun să mergem în calitate de cetățeni interesați.

Aici link-ul spre evenimentul facebook:

https://www.facebook.com/events/809745145786713/ 

Saturday, May 2, 2015

Scrisori Fracțiunilor Parlamentare (partea1)

Joi, 30 aprilie, am trimis un set de scrisori conducerii fracțiunilor parlamentare cu rugămintea de a se implica și de a împiedica construcția hotelului. 



Iată și textul adresării (pe modelul scrisorii către Fracțiunea PSRM): 

Friday, May 1, 2015

Media update, 1 mai 2015.

1. Ziarul de Gardă a scris un articol despre cum Ghenadie Sajin, administrator al Finpar INVEST SRL a ajuns șef la Inspecția de Stat în Construcții.

Lupul paznic la oi. Sau cum a ajuns omul lui Plahotniuc şef la Inspecţia de Stat în Construcţii

Ghenadie Sajin, administratorul firmei „Finpar Invest”, care deţine mai multe terenuri şi clădiri în Chişinău, afiliate deputatului şi prim-vicepreşedintelui PDM, Vladimir Plahotniuc, a fost desemnat de o comisie din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şef al Inspecţiei de Stat în Construcţii. Sajin este considerat unul dintre oamenii de încredere ai lui Plahotniuc, fiind cumnat cu Valeriu Zubco, fost procuror general, cu care a participat la vânătoarea din Pădurea Domnească, în decembrie 2012. El este şi unul dintre martorii-cheie ai procesului penal care a urmat după acea vânătoare, în urma căreia a fost condamnat un singur om, judecătorul Gheorghe Creţu. Conform legii, Sajin urmează să renunţe la funcţia de administrator al „Finpar Invest”, cu un capital social de aproape jumătate de miliard de lei (!), pentru a se dedica în totalitate celei de şef la o instituţie de stat, unde va avea un salariu de funcţie de doar şase mii de lei pe lună.

Ghenadie Sajin era cunoscut până acum o săptămână drept unul dintre numeroşii administratori ai afacerilor controversatului deputat şi afacerist Vladimir Plahotniuc. În ultima perioadă, însă, se tot vorbea, printre cei care activează în sfera construcţiilor, despre posibila sa numire în funcţia de şef al Inspecţiei de Stat în Construcţii (ISC), post vacant după demisia lui Radu Vasile. Aşa că, deloc surprinzător, la 1 aprilie 2015, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC) a anunţat concurs pentru suplinirea funcţiei vacante, iar peste doar trei săptămâni, aceasta a fost ocupată. (articol integral) (pdf)

2. Pe 29 aprilie, un grup de consilieri municipali: Oleg Cernei, Victor Gurău, Ghenadie Ivașcenco și Veaceaslav Bulat au fost la emisiunea Nataliei Morari ”Politica” unde au vorbit, între altele, și despre proiectul hotelului din Grădina Publică. (link spre video)

3. Pe 30 aprilie, primarul general Dorin Chirtoacă a mers la emisiunea Nataliei Morari, ”Interpol”. A fost întrebat și a vorbit despre proiectul hotelului din Grădina Publică. A promis că nu va permite în nici un caz construcția acestuia. (link video).
Portalul agora,md a făcut o știre despre emisiune și a selectat declarațiile lui Dorin Chirtoacă despre hotelul din Grădina Publică (link).